miercuri, 8 august 2012

PRINCIPALELE TIPURI DE MIERE SI PROPRIETATI

mierea de mana - este obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are proprietati laxative mult mai puternice decat celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din corp.




mierea de tei - are aroma cea mai placuta si cea mai puternica dintre toate tipurile de miere. Este recunoscuta drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac.



mierea de floarea-soarelui - este cumva la polul opus fata de cea de tei. Are proprietati tonice psihice si tonice generale, este afrodiziaca, stimuleaza imunitatea.



mierea de salcam - se pastreaza lichida in mod natural, fiind foarte bogata in fructoza. Are, ca si cea de tei, proprietati calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca.



mierea de brad si de alte conifere - este foarte rara, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Are proprietati exceptionale asupra plamanilor si sistemului respirator, beneficiind de proprietati antiinfectioase, expectorante, antitusive si, atunci cand este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.



mierea de zmeura - face parte dintre asa-numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasa, specifica, dupa care poate fi recunoscuta. Regleaza activitatea ovarelor, este reintineritoare, previne aparitia unor afectiuni ca osteoporoza, sclerodermia.



mierea de menta - este culeasa de albine din culturile de menta intinse pe zeci de hectare. Se foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Usureaza digestia, combate balonarea.



mierea de trifoi - este obtinuta de albine, atunci cand sunt tinute in pastorala, in preajma lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o actiune diuretica foarte buna, ajutand la eliminarea apei in exces din tesuturi si, de asemenea, are o actiune estrogena, adica ajuta la fixarea calciului in oase, iar la femei favorizeaza accentuarea caracterelor feminine si are efect intineritor puternic.



mierea de mac - are un efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuala) puternic. Are adesea o nuanta mai inchisa, din cauza ca are in compozitie si mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.



mierea poliflora - proprietatile sale difera foarte mult in functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu, mierea de la campie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase inalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza in special aparatului respirator, iar efectul sedativ este inlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea ingloband nectarul de la cateva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si imprumutand ceva din proprietatile terapeutice ale fiecareia dintre ele.



luni, 23 ianuarie 2012

Lamaia

Lamaile sunt o sursa importanta de substante nutritive precum vitamina C si B riboflavina, calciu, fosfor, magneziu, proteine si hidrati de carbon. Desi este acra, acidulata, lamaia se recomanda persoanelor care sufera de aciditate gastrica deoarece stimuleaza producerea de enzime in ficat si pancreas.

Cine are un stomac sensibil si se baloneaza dupa o masa copioasa se poate trata cu sucul stors dintr-o jumatate de lamaie, diluat in putina apa rece sau calda.
Contra senzatiei de voma, care poate sa apara din mai multe motive, dar mai ales dupa o masa in care ai amestecat multe feluri de mancare si poate si de bautura, pune cateva felii de lamaie in apa clocotita si usor indulcita si bea incet. In scurt timp, spasmele de voma vor disparea. In caz de rau de transport, doua picaturi de ulei esential de lamaie puse intr-o lingurita de zahar fac sa dispara greturile.
Daca te-ai ranit si nu ai altceva la indemana decat o lamaie, atunci tot e bine. Sucul de lamaie dezinfecteaza ranile deschise, opreste sangerarea si serveste la cicatrizarea rapida a ranilor. E drept ca ustura, dar trebuie sa gandesti ca nu faci infectie pentru ca acesta este marele rau care ti se poate intampla.
Daca te doare gatul ori simti ca raceala iti da tarcoale, tot lamaia iti poate fi de ajutor. Intr-o cana cu apa calda pune cateva picaturi de lamaie si adauga si o lingurita de miere de albine, de preferinta poliflora. Infuzia pe baza de suc de lamaie si miere de albine ajuta organismul in lupta lui zilnica, mai ales acum, pe timpul iernii, impotriva gripei, racelii si bronsitei.
Sucul de lamaie musteste de vitamina C. De aceea, este preferat in lupta cu oboseala. Si daca oboseala s-a instalat mai ales, dupa o seara cu ceva mai mult alcool, sucul de la o jumatate de lamaie face sa dispara mahmureala si ajuta intoarcerea la o viata normala, sanatoasa.
Aftele devin mai putin dureroase si se vindeca mai usor daca se tine in gura, cat se poate mai mult, un amestec de suc de lamaie cu miere de albine. Daca gingiile sangereaza, frecatile cat mai des, timp de cateva secunde cu partea alba a cojii de lamaie.
Ca sa aiba mai mult suc, rulati lamaia in palma pret de cateva secunde sau scufundati-o in apa calda. In acest fel, pulpa fructului se separa de coaja si sucul va iesi din abundenta.
Inainte de a aduce chimicale in bucatarie, merita sa afli la ce mai este buna lamaia dar si coaja de lamaie pe care, de regula, o arunci la gunoi. Coaja ramasa dupa ce ai stors zeama curata rapid suprafetele unsuroase, aragazul si vasele pline de grasime. Freaca bine zonele pline de grasime cu partea alba a cojii, si apoi, sterge cu un prosop de bucatarie uscat.
Ceainicul poate fi curatat de reziduurile acumulate in timp cu coji de lamaie. Taie subtire un pumn de coji de lamaie, umple ceainicul cu apa si pune totul la fiert. Dupa ce atinge punctul de fierbere, lasa amestecul sa se raceasca in timp, dupa care clateste bine ceainicul.
Cojile de lamaie tin insectele la distanta. Ca sa nu-ti fie invadata locuinta de musafiri nepoftiti, taie coji de lamaie si presara-le de-a lungul pragurilor, pervazurilor si a celorlalte suprafete pe unde crezi ca insectele si-ar putea face loc sa-ti intre in casa ta.
Improspateaza si inmiresmeaza aerul din camera in care dormi cu lamaie. Pune in apa din vasul de pe calorifer zeama de lamaie sau coji de lamaie taiate marunt.


Sursa : ZIARE.COM

joi, 24 noiembrie 2011

Vitamina D

Vitamina D, numita si vitamina antirahitica, are rolul de a absorbi calciul si de a-l fixa in oase. Intareste sistemul imunitar si ajuta in functionarea normala a sistemului nervos.

Spre deosebire de celelalte vitamine, aceasta poate fi produsa de organism. Cele doua forme de vitamina D utilizate in suplimentele alimentare sunt ergocalciferol (vitamina D2) si colecalciferol (vitamina D3).
Soarele este cea mai importanta sursa de vitamina D pentru organismul uman. A mai fost denumita si ,,vitamina soarelui’’ deoarece lumina stimuleaza productia de vitamina D la nivelul tegumentelor.
Vitamina D3 se gaseste in alimentele de origine animala. Vegetalele nu contin aceasta vitamina. La copii, deficienta de vitamina D provoaca rahitism.
Beneficiile vitaminei D in organism:
- evita carierea dintilor;
- previne contractarea unor boli infectioase;
- previne durerile de spate;
- alunga oboseala.
Previne si trateaza urmatoarele probleme de sanatate:
- depresie;
- osteoporoza;
- boli de rinichi;
- boli hepatice;
- sindromul ovarelor polichistice;
- fibromialgie;
- diabet;
- artrita;
- scleroza.
Care este doza recomandata de vitamina D?
Necesarul zilnic de vitamina D se exprima in unitati internationale/zi (UI/zi) sau in micrograme/zi (mcg/zi).
1 mcg = 40 U.I
Doza zilnica recomandata variaza de la 400 U.I. la 1 200 U.I. Stocul de vitamina D se afla in special in ficat, in masa musculara si in celulele adipoase. Pentru copii, necesarul zilnic de vitamina D este de 400 unitati internationale (U.I). La femeile insarcinate, necesarul zilnic se situeaza intre 600 si 800 de unitati pe zi.
Laptele de vaca, iaurtul, untul, galbenusul de ou, pestele (hering, sardine, ton, macrou, somon) sunt surse importante de vitamina D.

Deficitul si excesul de vitamina D
Atentie la supradozajul cu vitamina D!
Administrarea in exces poate provoca dureri de cap, lipsa poftei de mancare, varsaturi.
Absenta vitaminei D din organism provoaca tulburari de crestere, rahitism, anemie.

Sursa : SA FII TU SANATOS

marți, 20 septembrie 2011

Rădăcinoasele te scapă de bolile digestive

Morcovul elimină toxinele
Supa de morcovi este remediul ideal atunci când suferi de diaree şi eşti în pericol de deshidratare. Sucul de morcovi este recomandat pentru tratarea ulcerului sau a gastritei, deoarece în această formă îşi păstrează conţinutul de vitamine (A, B1, B2, C, D, E) şi de săruri minerale (fier, calciu, fosfor, sodiu). Organismul foloseşte vitamina A din morcovi pentru a elimina secreţiile de pe traiectul digestiv. De asemenea, morcovii acţionează şi împotriva viermilor intestinali, curăţând totodată organismul de toxine.

Ţelină, contra digestiei lente
Un bun diuretic, ţelina este foarte bună dacă ai digestia lentă, dar şi dacă ai fost diagnosticată cu o boală a stomacului sau a intestinului. Trei pahare de suc de ţelină pe zi ajută la stimularea digestiei, combat gazele intestinale şi accelerează activitatea de drenare a bilei. O poţi adăuga la salate sau în ciorbe şi vei observa că are darul de a creşte apetitul. De aceea, este indicată şi în cazurile de anorexie.

Sfecla roşie, tonic pentru ficat
Una dintre legumele recunoscute pentru efectele benefice asupra ficatului este sfecla roşie. Sucul preparat din sfeclă elimină grăsimile depozitate la nivelul ficatului, având efect detoxifiant. În plus, acţionează ca un tonic pentru ficat şi-i menţine sănătatea. Pentru a te bucura de aceste beneficii, consumă zilnic un pahar de suc, dar şi o salată dintr-o jumătate de sfeclă alături de felii de ţelină, hrean, ulei de măsline şi sirop de cătină pentru stimularea digestiei.

Ridichea neagră combate balonarea
Consumată de două ori pe zi, ridichea neagră te ajută să scapi de balonări, nu provoacă gaze şi nici dureri de stomac. Conţine magneziu, fier, calciu şi multă vitamina C. Datorită acestui fapt, este excelentă pentru drenarea ficatului şi a vezicii biliare, deoarece stimulează secreţia biliară, şi evacuarea bilei în intestin, ajutând astfel la eliminarea toxinelor. Dacă suferi de boli hepatice, biliare sau doar de o lipsă a poftei de mâncare adaugă ridichea neagră în salate sau garnituri.

Sursa : CLICK

miercuri, 24 august 2011

La ce boli ne predispun grupele de sange?

Exista patru grupe de sange (0, A, B, si AB), iar in Romania 33% din populatie are grupa 0, 43% grupa A, 16% grupa B si 8% grupa AB. In functie de grupa pe care o aveti, este mai probabil ca, in timp, sa dezvoltati anumite boli.


Grupa O
Persoanele care au grupa 0 de sange tind sa devina sensibile la schimbarea bioritmului, au un sistem imunitar hiperactiv, o aciditate crescuta si sunt predispuse la alcoolism. Ele au un risc mai mic de a muri de malarie, dar sunt mai vulnerabile la holera si ulcer stomacal cauzat de virusuri si bacterii. Geneticianul Danielle F. Shelton, cercetator la Universitatea din Manchester, a constatat, in urma unui studiu desfasurat in Islanda, unde predomina grupa de sange 0, ca riscul de cancer de col uterin, de rect, ca si de piele este extrem de crescut la femei. La fel de ridicat este riscul de cancer retinian si al glandei epifize, mai ales la femeile sub 35 de ani. De asemene este posibil ca aceste persoane sa dezvolte, in timp, alergii si afectiuni ale pielii, reumatism, hepatita, artrita, colecistita, afectiuni cardiace, boli inflamatorii, tulburari endocrine.

Grupa A
Este cea mai frecvent intalnita grupa de sange. Purtatorii ei prezinta un risc crescut la contractarea unor boli precum cele cardiovasculare si diabet, tulburari psihice si afectiuni de tip canceros. De regula au un sistem imunitar sensibil. Persoanele cu aceasta grupa de sange mai pot fi afectate de bolile endocrine, in special insuficienta tiroidiana si hipercorticismul, au tendinta de a retine apa in organism si sunt predispuse la constipatie atona, osteoporoza. Grupa sangvina A reprezinta un factor de risc in ceea ce priveste aparitia cancerului gastric la fel de mare ca si fumatul, consumul de alcool si consumul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.

Grupa B
Persoanele cu grupa de sange B au o rezistenta mai mare la boli, sistemul lor imunitar fiind mai puternic. Totusi sistemul lor limfatic este unul deficitar, fapt care cauzeaza afectarea globulelor albe prin leucopenie, limfocitoza sau mononucleoza. Din acest motiv persoanele cu grupa sangvina B pot contracta mai des viroze, micoze, boli microbiene, reumatism si afectiuni pulmonare. De asemenea sunt mai predispuse la bolile autoimune, la oboseala cronica, diabet, afectiuni renale, hipotensiune arteriala si scaderi in greutate. Pe pielea acestora pot aparea uneori pete de culoare vinetie, fiind o consecinta a dificultatilor de coagulare, fapt care poate cauza tromboza. Persoanele cu grupa de sange B prezinta un risc mult mai mare de a suferi de cncer pancreatic. Aceasta grupa este mai putin vulnerabila la aparitia cancerelor tumorale, cancer pulmonar, endocrin (glandular) cerebral, insa pot fi expuse aparitiei cancerului osos si conjunctiv reticulat.

Grupa AB
Aceasta grupa reuneste caracteristici hematologice atat de la grupa A cat si de la grupa B, fapt ce genereaza afectiuni caracteristice ambelor grupe. In cazul grupe de sange AB incidenta la cancer de tiroida este maxima in Canada, S.U.A. si Europa. Aceste persoane manifesta un risc crescut de a dezvolta boli neuro-endocrine, afectiuni hematologice, metabolice, stres si carcinogeneza. Femeile cu grupa AB pot suferi mai frecvent de cancer ovarian sau preeclampsie. Compozitia grupei sanguine determina o rezistenta scazuta mai ales la frig si precipitatii. De aici rezulta pleurezii, reumatism, pneumonie si infectii virale. In schimb, persoanele cu grupa AB sunt mai rezistente la actiunea agentilor microbieni.


Sursa :redactia medlive.ro

miercuri, 17 august 2011

Uleiul de oregano - cel mai puternic antibiotic natural


Substanta denumita Carvacol prezenta in uleiul de Oregano salbatic este considerat ca unul dintre cele mai puternice anti virale, anti bacteriene si anti fungale substante obtinute pe cale naturala.

Carvacol omoara parazitii de orice natura. In Mexic , cercetatorii au comparat Carvacolul din oregano cu tinidazol, un medicament prescris a trata giardia (Giardia duodenalis) . Rezultatele au aratat ca oregano este mai eficient impotriva giardiei decat Tinidazol.

Cercetatorii britanici au comparat actiunea uleiului obtinut din oregano cu actiunea a 18 antibiotice dintre cele mai populare. S-a dovedit ca oregano prin continutul mare de carvacrol, actioneaza mai eficient decat antibioticele, distrugand si bacteriile rezistente la unele antibiotice.

Carvacolul actioneaza la nivelul intregului organism si poate fi utilizat atat pentru uz intern cat si extern.

Carvacol inhiba dezvoltarea bacteriilor, raspandirea Stafilocolului Auriu in special la nivel pulmonar si facial (acne) in paralel cu un efect antibactetian, mucolitic si expectorant.

UZ INTERN:

Se administreraza contra virusilor, baceriilor si parazitilor de orice fel incluzand Candida, Giardia duodenalis, Escherichia Coli, Klebsiella pneumoniae, Salmonella enterica, Staphylococcus aureus. Este de asemenea util in: Infectii urinare si Prostatita. Se poate administra de asemena Post Operatoriu pentru a evita infectarea in special cu Stafilocolul Auriu (care poate fi mortala). Indicat in infectii pulmonare, tuse persistenta, dureri in gat



ADMINISTRARE UZ INTERN (ADULTI):

5 picaturi de 3-5 ori pe zi. Fie se pun sub limba fie se dizolva in putina apa sau se amesteca intr-o lingurita cu putina miere sau suc. Se tine scurt timp in gura dupa care se inghite. Imediat dupa administrare, se respira adanc de cateva ori pentru a inspira vaporii de Oregano.

Pentru infectii pulmonare sau la sinusuri pe langa administrarea sublinguala se fac si inhalatii: Se fierbe apa intr-un vas si se pun cateva picaturi in apa fuerbinte. Se apropie fata de vasul cu apa si Oregano, se pune peste cap un prosop si se inspita adanc vaporii emanati din apa fierbinte. Se poate de asemenea folosi un vaporizator din comert.

Pentru Herpes se administreaza 3-5 picaturi sub limba urmat de 2-3 picaturi din ora in ora timp de 9 ore in fiecare zi. In plus, se aplica si local in zona afectata cate 2-3 picaturi de 2-3 ori pe zi

UZ EXTERN:

Uleiul de Oregano poate fi folosit si extern prin aplicare in zona afectata de 2-3 ori pe zi:

Piele: Pentru intepaturi, infectii, furuncule, acnee, psoriazis, negi, irita?ii de piele, micoze: se aplica cateva picaturi de Oregano si se freaca bine zona afectata pana la absorbtia in piele. Se adauga cateva picaturi de ulei in sapunul lichid sau in gelul pentru dus. Se poate adauga si in sapunul lichid pentru maini. In caz de rani pe piele, negi, furuncule sau acnee se aplica ulei pana la saturatie si se freaca bine in piele. In cazul ranilor sau furunculelor se acopera apoi cu un plasture.

Dinti si gingii: pentru a desinfecta si deparazita total zona bucala, pentru a trata sau preveni paradontoza: Se pun cateva picaturi de ulei de oregano pe periuta de dinti in loc de pasta de dinti si se freaca dintii. In caz de infectii la gingii se freaca gingiile cu cateva picaturi.

Par: In caz de scalp infectat cu o ciuperca, în caz de matreata, iritatii ale scalpului, se adauga cateva picaturi in sampon inainte de spalarea parului. Se lasa pe par samponul astfel preparat pentru cateva minute, dupa care se clateste

Herpes: cate1-3 picaturi in zona afectata de 2-3 ori pe zi.

Aromaterapie: Datorita mirosului placut si patrunzator dar si a nenumaratelor proprietati benefice, se recomada cateva picaturi de ulei de oregano intr-un vaporizator, si astfel se purifica aerul de virusi, bacterii, etc.

Picioare: Prezenta fungusilor (ciupercilor) la nivelul labei piciorului produce raniri (picior de atlet) in special intre degetele piciorului precum si deteriorarea (macinarea) unghiilor in paralel cu un miros foarte neplacut. Se aplica si se distribuie uniform cateva picaturi de ulei de oregano intre degete si pe unghii.

Igiena intima: Cateva picaturi de ulei de oregano in apa calda pentru baie de sezut ajuta la eliminarea problemelor legate de un spectru larg de ciuperci (inclusiv Candida)



vineri, 11 martie 2011

Dieta de slabire: reguli esentiale pentru a nu va afecta sanatatea

Slabirea nu trebuie realizata cu sacrificarea sanatatii: in fapt, urmarea unui regim de slabire are ca principal scop castigul de sanatate. Greseala pe care, din pacate, multi oameni o fac atunci cand incep o dieta este ca iau in calcul doar/in principal aportul de calorii. “Calorii mai putine si slabesc”.
Din pacate, lucrurile nu sunt asa de simple: exista o serie de elemente de care trebuie sa tinem cont pentru ca dieta sa fie eficienta si sanatoasa.
1) Stabilirea cauzei/cauzelor excedentului de greutate:
a) Cauza este mai mult de natura alimentara sau legata primordial de insuficienta activitatii fizice? Daca sedentarismul este principala problema, va puteti face timp pentru o viata mai activa? Starea de sanatate va permite cresterea efortului fizic? Daca problema este in mare legata de lipsa miscarii, ar fi de preferat ca “strategia” de slabire sa puna accentul pe mai mult sport (asta nu inseamna ca dieta trebuie exclusa): in acest fel veti slabi mai usor si mai sanatos.
b) Cauza primara este de natura alimentara: problema porneste de la excesul de calorii sau de la dezechilibrul glucozei? In primul caz, aveti nevoie de un regim axat pe reducerea numarului de calorii. In situatia dezechilibrului glucozei, o dieta disociata functioneaza mai bine si este mai sanatoasa (in mod evident, in ambele situatii plusul de miscare trebuie avut in vedere).
2) Indiferent ca aveti nevoie de o dieta cu accentul pe restrictiile calorice sau de una disociata (fiindca, oricum, si cea disociata va reduce numarul de calorii), este esential ca scaderea caloriilor sa fie realizata astfel incat aportul de proteine, vitamine si minerale sa fie redus mai putin. Spre exemplu, daca reduceti numarul de calorii la jumatate (cu 50%), cantitatea de proteine este bine sa scada cu mai putin de 50% (acest “mai putin” este in functie de cat de repede v-ati propus sa slabiti, de efortul fizic suplimentar de pe durata dietei si de “masa ideala” – masa care tine de inaltime si de constitutia musculaturii si a osaturii). Fara a fi necesar sa va pierdeti in calcule, important este ca pe durata dietei aportul de nutrienti (mai putin de glucide si/sau de lipide) sa fie mentinut aproape de nivelul de dinainte.
3) Pentru a reusi sa respectati dieta fara a scadea semnificativ consumul de proteine, vitamine si minerale, criteriul dupa care sa alegeti alimentele nu va fi “numar minim de calorii la 100 de grame”!
Asigurarea unui aport bun de proteine pe durata dietei necesita sa va orientati catre alimentele cu raportul proteine/calorii mai mare. Raportul proteine/calorii la 100 de grame produs este cel care conteaza, de fapt, pentru a slabi usor si sanatos/pentru a va controla mai usor masa corporala.
Selectia alimentelor strict pe baza acestui raport nu este suficienta, deoarece avem nevoie, in plus (fata de proteine), de antioxidanti, vitamine, minerale regasite indeosebi in cruditati. De aceea, pe langa alimente cum ar fi carnea slaba, soia boabe/lintea, casul, urda/branza dulce de vaci etc., avem nevoie, pe durata dietei, si de legumele si fructele concentrate in aceste elemente (varza rosie, broccoli, conopida, morcovi, rosii, ardei, dovleac, fructe de padure etc.). De-asemenea, sursele bune de vitamine liposolubile (samburi si seminte crude) trebuie folosite, dar in cantitati foarte mici (semintele sunt concentrate in aceste vitamine specifice lor, in minerale, dar au si multe calorii).
4) La prima vedere, o solutie de a slabi rapid si sanatos, reducand drastic numarul de calorii, este sa consumam produse animale slabe (carne slaba, lactate degresate) si sa ne asiguram vitaminele si mineralele din suplimente alimentare destinate acestui scop. Solutia este una gresita, deoarece:
- nutrientii din suplimente sunt asimilati mult mai greu;
- fructele si legumele asigura o diversitate mare de vitamine si minerale si sunt bine echilibrate (nu au dezavantaje semnificative din acest punct de vedere fata de cele mai bune suplimente, deoarece organismul s-a adaptat timp indelungat la structura specifica produselor naturale); in plus, produsele naturale contin si alte elemente (enzime, pigmenti si alti antioxidanti), astfel incat, de fapt, complexitatea lor este mai ridicata si acopera mult mai bine necesitatile organismului;
- hidratarea organismului este mult mai eficienta daca obtinem apa si din fructe si legume;
- fibrele (continute de legume si fructe), desi nu intra in compozitia materiei organice umane, sunt esentiale sanatatii si, pe termen mediu si lung, vietii (in primul rand normalizeaza traficul intestinal si asimilarea unor substante);
De aceea este foarte bine, cand urmam o dieta, sa nu renuntam la fructe si legume (in schimbul suplimentelor), chiar daca legumele si fructele inseamna (la prima vedere) calorii (nu foarte multe) aproape lipsite de proteine.

Sursa : SA FII TU SANATOS !